Toți clienții noștri vin la audit cu aceeași frustrare: „trafic am, conversii nu. Ce facem?” În 80% din cazuri, problema nu e SEO-ul sau costul pe click. E UI-ul. Hai să le luăm pe rând, cu fix concret pentru fiecare.

Cele 5 greșeli
  1. Butoane CTA neclare sau invisible
  2. Formulare prea lungi și prea „polite”
  3. Ierarhie vizuală inversată
  4. Lipsa feedback-ului la acțiuni
  5. Mobile-second mindset

1. Butoane CTA neclare sau invizibile

Trimite”, „Vezi mai mult”, „Click aici” — texte de buton care nu spun nimic despre ce se întâmplă. Sau și mai rău: butoane cu border subțire, fără background, care arată ca text obișnuit pe fundal alb.

Fix: Butonul primar e mereu contrast maxim (background plin, culoare distinctă) și textul descrie exact ce face: „Trimite brief-ul (răspuns în 24h)” > „Trimite”. Două sau trei cuvinte concrete bat mereu un verb singular.

Dacă închizi ochii și ai uita unde e butonul de cumpărare, înseamnă că nu e suficient de vizibil.

2. Formulare prea lungi și prea „polite”

Un formular de contact cu 12 câmpuri obligatorii e o garanție că 70% din vizitatori vor abandona. Conform datelor HubSpot, reducerea de la 11 la 4 câmpuri crește conversia cu 120% în medie.

Fix: Cere doar ce e absolut necesar la primul contact. Nume, email, mesaj. Atât. Restul informației o aduni în conversație. Și nu mai folosi cuvinte ca „vă rugăm completați” — sună a formular ANAF. Folosește „cum te cheamă?”, „cum te găsim?”, „ce ai în cap?”

3. Ierarhie vizuală inversată

Vezi multe site-uri unde headline-ul principal are 32px și pretul promotional are 48px? Sau unde butonul „cumpără” e mai mic decât butonul „află mai mult”? Asta e ierarhie inversată: îi spui creierului utilizatorului să se uite în direcția greșită.

Fix: Cel mai important element din pagină trebuie să fie cel mai mare, cu cel mai mare contrast. Următorul, cu 50% mai mic. Apoi cu încă 30% mai mic. Asta nu e estetică — e neuro-design. Ochiul urmează ierarhia.

Test rapid

Mergi pe homepage-ul tău. Strâmbă ochii (literally) până vezi totul flou. Ce iese în evidență? Dacă nu e CTA-ul principal, ai o problemă de ierarhie.

4. Lipsa feedback-ului la acțiuni

Utilizatorul apasă butonul „trimite”. Nu se întâmplă nimic vizibil timp de 2 secunde. Apasă din nou. Și din nou. Trimite formularul de 3 ori. Pe tine te înnebunește, pe el îl face să iasă din pagină.

Fix: Orice acțiune are feedback imediat. Buton apăsat → animație de loading în 100ms. Formular trimis → confirmare clară în următoarele 500ms. Hover pe link → tranziție vizibilă, nu doar text underline. Micro-interactions nu sunt cosmetice, sunt funcționale.

5. Mobile-second mindset

Designerii și clienții se uită la macheta pe Figma în 1440px și aprobă. Apoi clientul deschide site-ul pe iPhone și descoperă că „Hai să vorbim” e tăiat în două sau că butonul de meniu nu apare. În 2026, 60-70% din traffic e mobile. Dacă designul nu pornește de la mobile, ai construit pe nisip.

Fix: La fiecare ecran nou, designerul deschide întâi viewport-ul de 375px (iPhone SE) și apoi scalează în sus. Dacă funcționează acolo, va funcționa peste tot. Invers — rareori.

Bonus: cum verifici dacă ai problemele astea

  1. Deschide Hotjar sau Microsoft Clarity (free). Vezi unde dau click oamenii și unde abandonează formularele.
  2. Cere 5 prieteni care nu cunosc brandul tău să facă o acțiune specifică pe site (ex. „vrei să afli prețul unui logo design”). Filmează cu OBS sau Loom. Te uiți și vezi durerile.
  3. Rulează un audit Lighthouse (chrome devtools). Performance + accessibility + best practices. Scor sub 80? Ai probleme structurale, nu doar UI.

UI-ul bun nu e despre frumusețe. E despre cât de ușor e pentru utilizator să facă ce a venit să facă. Frumusețea vine la final, ca bonus.

Vrei un audit UI pe site-ul tău?

Trimite-ne link-ul și obiectivul (vânzări? lead-uri? newsletter?). Îți facem un audit cu 5-7 recomandări concrete, gratuit, în 24h.

Cere audit gratuit